Programul de pregătire și perfecționare a maiștrilor de la întreprinderile din diferite sectoare ale economiei Republicii Moldova

Programul de pregătire și perfecționare a maiștrilor de la întreprinderile din diferite sectoare ale economiei Republicii Moldova a demarat cu succes la CCI a RM

Programul  este destinat formării noii generaţii de manageri contemporani, capabili să-şi desfăşoare afacerea cu succes atât în ţara proprie, cât şi pe piaţa mondială. Programul, care presupune un stagiu de instruire şi informare de o lună de zile în Germania, şi-a demonstrat eficacitatea sporită și a devenit accesibil şi pentru managerii de la întreprinderile moldoveneşti, care doresc să stabilească sau să consolideze relaţiile de colaborare cu parteneri germani.

Centrul de formare antreprenorială a demarat instruirea prealabilă în Republica Moldova, până la plecarea în Germania, care constă din mai multe seminare.

Modulele trainingurilor au fost formate în dependenţă de cerinţele înaintate de partea germană faţă de competenţele pe care trebuie să le deţină participanţii la Program. Aceste cerinţe au fost prezentate în cadrul Conferinţei anuale de planificare şi raportare a partenerilor în Program, desfăşurată la Berlin, anul trecut.

Instruirea include capitolele:

  • Leadership
  • Managementul resurselor umane
  • Managementul calităţii
  • Marketing şi logistică
  • Managementul proiectelor internaţionale
  • Business procese internaţionale
  • Management intercultural
  • Tehnica prezentării eficiente
  • Tehnici de comunicare şi negocieri în afaceri
  • Operaţiuni de export import.

Trainingurile se vor desfăşura în dependenţă de graficul de activitate, ajustat perioadei de stagiu în Germania.

Pentru grupul cu profil universal, limba de lucru engleza se va organiza şi un curs de Business English, pentru îmbunătăţirea limbii engleze și un curs esențial de limbă germană de conversație. 

Vă informăm, ca candidaţii care doresc să se înscrie în Program pentru anul 2018 sunt bineveniți  să completeze documentele necesare şi să depună dosarul:

Pachetul de documente include:

Cererea de participare la Program

Ancheta “Profilul companiei”

Scrisoare de recomandare de la întreprindere

şi poate fi găsit pe pagina web a Centrului de Formare Antreprenorială – www.training.chamber.md

Nu ezitaţi! Vă aşteptăm!

Adresa noastră: Centrul de Formare Continuă din cadrul CCI a RM

MD-2004, bl. Ştefan cel Mare, 151

Informaţii detaliate la numărul de telefon: (22) 23-52-94.

Distribuie acest articol: