Academia Exportatorilor®

logo_Academia_Export2Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în cooperare cu partenerii săi locali și internaționali au elaborat Programul Academia Exportatorilor .

Idea a fost preluată din experiența internațională a CCI a RM – membru Eurochambres și înregistrată în 2017 la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuala ca Academia Exportatorilor – Export Academy®.

Academia Exportatorilor® reprezintă o serie de traininguri specializate livrate de către formatori-experți în domeniu și servicii de consultanță oferite exportatorilor cu experiență, cât și companiilor care doresc să își extindă activitatea pe noi piețe.

Serviciile pe care le oferă Academia Exportatorilor® companiilor autohtone, care tind să își extindă afacerile peste hotare, constă în  sesiunile de instruire și consiliere pentru a ajuta antreprenorii moldoveni să cunoască regulile exportului pe piaţa europeană.

Ghidaţi de experţi locali şi internaţionali, exportatorii află regulile exportului în contextul Acordului de Asociere a Republicii Moldova și DCFTA. Cursurile sunt concepute astfel încât să ajute şi să încurajeze companiile să iniţieze şi să dezvolte activitatea de export, pentru a reuşi astfel să accese-ze noi pieţe de desfacere. Instruirile vizează subiecte legate de regulamentele UE şi standardele tehnice, proceduri de vămuire, declarare şi achitare a mărfurilor, TBT, Incoterms, etc.

Exportatorii află cum să selecteze pieţele pentru creşterea exportului, cum să obţină informaţii relevante pentru cercetarea pieţelor de export, cum să-şi planifice o vizită de studiu în străinătate, cum să gestioneze riscurile comerciale, bancare, politice şi de ţară etc.

În cadrul acestei iniţiative, în aprilie 2018 Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a organizat în colaborare cu CCI două instruiri – una pentru exportatorii începători şi alta pentru cei avansaţi. Desfăşurate prin intermediul iniţiativei EU4Business, cele două cursuri au reprezentat un imbold pentru ca antreprenorii moldoveni să-şi dezvolte afacerile şi să-şi sporească nivelul de competitivitate odată cu accederea pe piaţa europeană.

În iunie 2019, în cooperare cu WIFI International Camera Economică din Austria, a fost organizată o altă instruire periodică sub umbrela Academiei Exportatorilor®. 

Practica de a instrui periodic antreprenorii este preluată de la nivel european. Experienţa demonstrează că exportatorii au nevoie de suport pentru a se integra în comerţul internaţional.

Conținutul  modulelor poate fi customizat cerințelor beneficiarilor. Antreprenorii, managerii și specialiștii în export sunt invitați la planificarea instruirilor în cadrul companiei Dvs.

Informații și înscrieri: +373(22) 235294, 233286, 069800112, e-mail: seminar@chamber.md. Persoana de contact: Inesa Iordatii

curricula

Distribuie acest articol: