EUREM 2024 – European Energy Manager

CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIA A RM ANUNȚĂ LANSAREA EUREM 2024

Site Cover gallery

EUREM – European Energy Manager este un program standardizat de instruire și o rețea de succes pentru Managerii Energetici Europeni, care se desfășoară în 30 de țări. Sub egida EUREM desfășurat de CCI a RM, au fost certificați peste 153 Manageri Energetici Europeni, în perioada 2011 – 2023.

Scopul cursului: formarea managerilor energetici de calificare înaltă în conformitate cu LEGEA Nr. 139 din 19-07-2018 “cu privire la eficiența energetică” publicat:17-08-2018 în Monitorul Oficial Nr. 309-320 art. 476.

Cine poate să participe?
La programul de instruire sunt admise persoane cu studii tehnice, cu experiență de muncă în domeniul energetic, construcții sau arhitectură, experiență în gestionarea blocurilor locative sau a altor tipuri de imobile, care vor fi instruiți de formatori autohtoni, licențiați de către CCI a RM şi CCI din Potsdam, cu grad ştiinţific de doctor în științe tehnice şi stagiu practic în domeniul energetic, în Germania. 

Obiectivele instruirii:
– Să ofere cunoștințe de bază în domeniul energiei electrice și termice;

– Să familiarizeze cu tehnologii și echipamente moderne;
– Să familiarizeze cu tendințe mondiale ale dezvoltării energeticii;
– Să prezinte mai multe soluții tehnice posibile ce conduc la economisirea energiei;
– Să ofere elemente de bază în calcularea economico-financiară a măsurilor de eficiență energetică.

Competențele obținute vor constitui identificarea direcțiilor prioritare de economisire a energiei, elaborarea unei liste de măsuri, capabile de a spori eficiența energetică, calculul și evaluarea indicatorilor tehnico-economici, cât și calculul perioadei de recuperare a investiției, organizarea optimă a muncii cu privire la evidența și utilizarea resurselor energetice, construirea, analiza și optimizarea circuitelor energetice a întreprinderii, determinarea volumului necesar de investiții , analiza tehnico-economică a căilor posibile de modernizare, formarea planului final de măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și monitorizarea realizării planului de îmbunătățire a eficienței energetice. Managerii instruiți vor  dispune de o pregătire practică necesară desfășurării activități de elaborare, proiectare, implementare și control al proiectelor prevăzute pentru sporirea randamentului  proceselor energetice în cadrul unui obiect public sau privat.

Formatori: Participanții la program vor fi instruiți de către un grup de formatori autohtoni licențiați de către CCI a RM și CCI din Potsdam, cu grad științific de doctor în științe tehnice și un stagiu practic în domeniul energetic în Germania, vorbitori de limbă română și rusă.

Cursul urmează să se desfășoare în perioada februarie – iunie 2024, cu începere din 6 februarie 2024, prezență fizică, bd. Ștefan cel Mare, nr. 151, Camera de Comerț și Industrie a RM. Programul include: 160 de ore teoretice, 40 de ore practice (elaborarea lucrării practice), examen teoretic, examen practic (elaborarea unui proiect în domeniul eficienței energetice). Cursul se finalizează cu ceremonia de înmânare a CERTIFICATELOR de tip european ce atestă susținerea cu succes a examenului teoretic și practic.

Limba de instruire: română și rusă.

Durata: 5 luni, 1 – 2 zile pe săptămână, 8 ore academice pe zi.

Adresa desfășurării cursului: Chișinpu, Bd. Ștefan cel Mare, nr. 151, Camera de Comerț și Industrie a RM.

Înregistrarea la curs se face AICI și este accesibilă până la 31 ianuarie 2024 .

Agenda EUREM 2024

Costul investiţiei: 21 835,00 MDL

Telefon: 022 23 32 86 |022 23-52-94 | 069 800 112

E-mail:  [email protected] | [email protected]

Amintiri din anii precedenți:


Distribuie acest articol: